Problema protejării şi valorificării  moştenirii culturale a fost şi rămâne una dintre cele mai dificile, chiar vulnerabile în multe ţări ale lumii, deşi  în ultimii 10-15 ani au fost elaborate  diverse modele, metode, norme internaţionale, legi privind ocrotirea monumentelor de istorie şi cultură, a patrimoniului material şi imaterial. Republica Moldova,  stat  tânăr care şi-a proclamat independenţa şi suveranitatea în 1991, în acest sens nu este o excepţie. Problema ocrotirii patrimoniului cultural naţional este o temă permanentă de discuţie în cadrul manifestărilor ştiinţifice, este dezbătută pe paginile presei, este în vizorul Parlamentului Republicii Moldova.  În ultimii 10-15 ani au fost deschise  noi instituţii muzeale, restaurate şi puse  în circuitul public zeci de  monumente. A fost creată bază legislativă privind  protecţia moştenirii culturale. Au fost aprobate Legea privind ocrotirea  monumentelor (1993), Legea muzeelor (2002), Legea privind protejarea patrimoniului arheologic (2010), Legea privind salvgardarea patrimoniului imaterial (2010), Legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (2011), Legea monumentelor de for public (2011) etc. Şi totuşi, în  pofida rezultatelor pozitive obţinute în acest domeniu, există încă multe probleme care urmează a fi rezolvate, probleme care neliniştesc o parte sau alta a societăţii. Una dintre acestea este identificarea modelelor  de păstrare  şi valorificare a monumentelor de istorie şi cultură.  Specialiştii în domeniu, demult au ajuns  la concluzia  că muzeificarea  unor monumente  vechi ar fi o cale reală de salvare  şi protejare, care   include un ansamblu de măsuri în ceea ce priveşte cercetarea, restaurarea şi conservarea, valorificarea ştiinţifică şi publică  a monumentelor. Muzeificarea  este parte  componentă a procesului de conservare şi protecţie a monumentelor, este un fenomen cultural, o direcţie de activitate muzeală şi de protecţie a monumentelor. Esenţa muzeificării este transformarea obiectelor imobile istorico-culturale sau naturale în obiective  muzeale în scopul păstrării, protejării şi elucidării  valorii istorico-culturale, ştiinţifice şi artistice. În sens larg, muzeificarea înseamnă, de fapt, trecerea în stare muzeală  a oricărui obiect de patrimoniu mobil sau imobil. În general, sunt acceptate două tipuri de muzeificare a monumentelor imobile:

• transformarea monumentului într-un obiect de prezentare muzeală în scopul deschiderii, prezentării potenţialului lui informativ, includerea în circuitul ştiinţific şi public ca  muzeu-monument;
• adaptarea monumentului la utilizare muzeală de orice profil sau tip, categorie.

Pentru prima dată problema muzeificării monumentelor imobile  a fost pusă la nivel de stat în perioada regimului sovietic  şi s-a început acest proces cu muzeificarea caselor unor înaintaşi ai vieţii culturale, creându-se astfel primele muzee memoriale. Următoarea categorie de monumente supuse muzeificării, începând c u 1956  au fost monumentele de cult. În anii dominaţiei socialiste  procesul  muzeificăîrii purta un caracter ideologic, erau  muzeificate diverse case mai vechi sau mai noi, în care s-au născut şi au trăit pentru o anumită perioadă de timp eroii revoluţionari, eroii războiului civil din Rusia. eroii ilegalişti din perioada interbelică, eroii Marelui război pentru apărarea patriei. În aceste case au fost organizate muzee, dar la sfârşitul secolului XX, majoritatea muzeelor memoriale istorico-revoluţionare, istorico-militare şi istorico-politice  care au reflectat cerinţa de eroizare şi personalizare conform indicaţiilor partidului comunist, au fost lichidate.

Problema muzeificării  monumentelor, în mod special a monumentelor  istorice, arheologice şi de cult, este astăzi una actuală, motivele fiind procesul de democratizare al societăţii, interesul pentru cunoaşterea istoriei naţionale şi a trecutului Muzeificarea monumentelor imobile poate duce la crearea unui întreg sistem de muzee-conacuri, muzee-monumete, muzee-rezervaţii. Considerăm că muzeificarea monumentelor este cea mai acceptabilă  şi cea mai progresistă formă de cercetare, cunoaştere  a moştenirii culturale şi de includere a monumentelor în circuitul ştiinţific şi public. Cercetarea problemei ne permite să afirmăm că muzeificarea rezolvă două sarcini independente:

• păstrarea şi valorificarea a moştenirii culturale, inclusiv a monumentelor istorice;
• dezvoltarea sistemului muzeal al republicii..

Muzeificarea trebuie să devină o direcţie prioritară a politicii culturale a guvernului, pentru că în Republica Moldova există monumente arheologice, istorice, de cult care pot fi transformate în adevărate muzee-monument capabile să răspundă necesităţilor şi doleanţelor actuale ale societăţii civile, ale  vizitatorilor.  Până în  prezent s-a reuşit muzeificarea doar a unor importante monumente de istorie şi cultură. Ne referim, în primul rând  la Orheiul Vechi care este cel mai important monument arheologic din republică, cu statut de muzeu. El cuprinde  veritabile monumente arheologice din diverse epoci istorice. Oraşul medieval Orheiul Vechi s-a constituit în jurul anului 1330 în timpul dominaţiei Hoardei de Aur şi se numea pe atunci Şehr-al-Cedid (oraşul nou). Un alt monument  medieval supus muzeificării  a fost  cetatea Soroca, situată în centrul istoric al oraşului Soroca, la 160 km de Chişinău. Cetatea Soroca a fost zidită din piatră în prima jumătate a secolului XVI.  În formele  constructive ale cetăţii sunt prezente elemente gotice şi renascentiste. Dar rămâne în afara procesului de muzeificare cetatea  Tighina (Bender), care este una dintre cele mai vechi  cetăţi de pe Nistru (sec.XV). Este  adevărat că au fost elaborate diverse proiecte de conservare, restaurare,  valorificare şi muzeificare a acestui monument, dar rezultatele se aşteaptă.  Nu departe de cetate, la Varniţa,  se mai păstrează vestigiile taberei regelui suedez Carol XII, refugiat aici după bătălia de la Poltava (1709), care la fel nu este valorificat. Este necesar ca acest monument să fie muzeificat,  astfel fiind transformat într-un muzeu modern în aer liber care poate deveni un instrument pentru valorificarea  unui segment important de  istorie comună moldo-suedeză. Acest monument  poate oferi o retrospectivă a istoriei, astfel stimulând memoria care contribuie la formarea unei identităţi individuale culturale şi la  reafirmarea încrederii în sine. Considerăm că două  ţări Suedia şi Republica Moldova în spectacolul policrom al diversităţii  vor reuşi să valorifice un segment de istorie comună legat de numele  regelui  suedez Carol al XII-lea.

În Moldova, întotdeauna s-a acordat o atenţie deosebită  arhitecturii de cult, ea  reprezentând un tip important al clădirilor sociale. Monumentele de cult includ, biserici, mănăstiri, mănăstiri rupestre, catedrale, cruci de drum, cimitire etc. Mănăstirile pe timpuri erau centre culturale, în ele au fost adunate  biblioteci, colecţii de artă religioasă, opere  de artă decorativă, colecţii de obiecte de cult. Cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova sunt Mănăstirea Vărzăreşti(sec.XV), mănăstirea Căpriana (sec.XVI), mănăstirile Hâncu,  Jabca, (sec.XVII).  O importanţă deosebită ca monumente o au schiturile şi mănăstirile săpate în stâncă, care  se întâlnesc pe malurile Nistrului şi Răutului. Ele au servit ca locaş de cult, cât  şi ca adăpost în vremurile de restrişte. Unul dintre cele mai vechi monumente rupestre, ce datează din secolul XV este schitul de la Butuceni (Orheiul Vechi). Dintre mănăstirile rupestre mai menţionăm Ţâpova (sec.XVII). Păstrarea  acestor monumente  pentru viitoarele generaţii este datoria societăţii şi a statului.  Este importantă problema  muzeificării  monumentelor de cult. Aceste monumente în afara de semnificaţia religioasă, mai au o semnificaţie deosebită ca monumente de arhitectură, istorie şi cultură. În Republica Moldova doar un singur monument de cult  biserica „Adormirea Maicii Domnului” (sec. XVII) din  Căuşeni a fost muzeificat, transformat în muzeu-biserică. Această biserică este o perlă a culturii medievale moldoveneşti. Impresionează interiorul bisericii care este acoperit cu fresce. Iconografia picturii reflectă tradiţiile artei postbizantine. O particularitate a bisericii  este aşezarea ei mai jos de nivelul solului, ceea ce face ca ea să pară adâncită în pământ. Astăzi  misiunea muzeului-biserică este studierea  şi prezentarea  bisericii ca monument istoric, cercetarea, conservarea, restaurarea şi ocrotirea  monumentului, valorificarea publică a lui.

În Republica Moldova problema protejării moştenirii religioase şi muzeificarea monumentelor de cult a fost pusă încă la sfârşitul secolului al XIX-lea. Etapele muzeificării şi formele de muzeificare  au fost diferite. Menţionăm, că la început a avut loc acumularea  colecţiilor de artă religioasă în biserici şi mănăstiri,  a urmat procesul de creare a muzeelor arheologico-religioase în biserici şi în  afara bisericilor. În perioada regimului sovietic  în biserici au fost create  muzee de ateism ştiinţific, unele biserici, monumente din sec. XVII-XVIII au fost  transformate în muzee-biserici. Astăzi fiecare biserică consideră necesar de a înfiinţa un muzeu propriu  de istorie a locaşului de cult.

Crearea muzeelor în biserici în perioada  regimului sovietic era unica cale de salvare a monumentului de cult de la nimicirea fizică, de aceea biserica a susţinut  crearea oricărui tip de muzeu în biserică, iar muzeul  având funcţia de conservare şi ocrotire  a păstrat cultura religioasă ca parte integră a moştenirii culturale naţionale. Dar începând cu 1987 monumentele de cult care au acumulat pe parcurs o muzealitate specifică, treptat  trec din mediul muzeal(sunt restituite enoriaşilor) în mediul bisericesc, devin biserici care funcţionează ca instituţii de cult.

În patrimoniologie şi muzeologie există diverse abordări de muzeificare a monumentelor dar, în general, muzeificarea poate fi realizată  sub două forme: muzeificarea „pentru muzeu”, când o clădire, monument de istorie, cultură sau arhitectură este utilizat ca sediu pentru un anumit muzeu  şi „ca muzeu”, când monumentul  este transformat în muzeu. Astăzi considerăm că este necesară  şi posibilă existenţa şi a bisericilor pentru enoriaşi şi a muzeelor-biserică. În anii 2007-2009 s-a făcut o încercare de muzeificare a mănăstirii Căpriana. În perioada 2003-2008 au avut loc lucrări de restaurare a mănăstirii şi investigaţii arheologice. Atunci, în 2008 s-a hotărât de a transforma acest monument în muzeu-biserică. Dar pentru ca acest monument să devină muzeu, trebuiau identificate metode deosebite de interpretare a bisericii, adecvate sensului existenţei şi funcţionării ei. La 26 noiembrie 2007, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Hotărârea nr.1287 „Despre crearea Muzeului naţional Căpriana”. Conform hotărârii urma a fi creat un muzeu de istorie a mănăstirii Căpriana, aşezat într-o clădire special construită, contrar opiniei specialiştilor care propuneau  muzeificarea monumentului, transformarea  lui în muzeu-biserică. Muzeografii au insistat la crearea muzeului-biserică, iar slujitorii bisericii au respins ideea de muzeu, în general. Astăzi hotărârea privind muzeificarea mănăstirii Căpriana este sistată. Specialiştii consideră  că acest monument trebuie muzeificat, trebuie de creat un muzeu-biserică, care ar păstra, ocroti  şi monumentul de cult şi cultura creştină ca parte componentă a patrimoniului naţional.

Problema muzeificării monumentelor de cult este una destul de dificilă şi sensibilă pentru anumite categorii sociale. Dar „prezenţa” Bisericii în bisericile muzeificate trebuie rezolvată  prin consultări şi discuţii între specialişti de patrimoniu şi reprezentanţii Bisericii. Pentru  protecţie şi valorificare, varianta ideală ar fi funcţionarea monumentului de cult ca  muzeu-biserică şi  permiterea bisericii de a oficia serviciul divin doar în anumite zile şi cu ocazia unor mari sărbători religioase. 

Am menţionat anterior că există două forme de muzeificare a  monumentelor  imobile – monumentul „ca muzeu” şi monumentul „pentru muzeu”. Considerăm că prima abordare monumentul „ca muzeu” este una actuală şi reală pentru păstrarea şi valorificarea monumentelor de istorie şi cultură ale republicii. Statul Republica Moldova nu acordă susţinere financiară bisericii în restaurarea şi protejarea  monumentelor de cult, deşi bisericile şi mănăstirile  care au statut de monument de istorie şi cultură, arhitectură,  indiferent de forma de proprietate, conform legislaţiei în vigoare, ar trebui să fie  conservate  şi protejate cu sprijinul financiar al statului. Dar în cadrul diverselor programe naţionale şi internaţionale sunt eliberate surse pentru restaurarea şi conservarea monumentelor de cult.  Muzeificarea  monumentelor de cult ar  fi o rezolvare a problemei  de conservare şi protejare. Crearea muzeelor-biserică a început, este un proces complicat, dar care are o reală perspectivă. Este important ca societatea să conştientizeze  muzealitatea bisericii şi necesitatea funcţionării muzeului-bisertică. Sarcina principală a muzeificării este conservarea interiorului, asigurarea autenticităţii şi restabilirea influenţei emoţionale. Statul şi societatea depun eforturi pentru muzeificarea monumentelor imobile de istorie şi cultură, monumentelor de cult.  Crearea muzeelor-monument depinde nu numai de stat, un rol hotărâtor în această problemă  va avea  conştiinţa naţională, culturală a tuturor membrilor societăţii. Nivelul de conştiinţă al societăţii va determina  necesitatea şi utilitatea  transformării unor monumente în muzeu-monument.

Dr. Elena Ploşniţă
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei,
ICOM Moldova